Peste 19 ani
experienta
Rentabilitate sporita
a investitiei dumneavoastra
Parteneriate strategice
cu cei mai buni specialisti

Despre noi

Aristo – Administrare profesionistă din 2003

În urmă cu 15 ani, Aristo forma una dintre primele echipe dedicate serviciilor profesioniste de administrare a imobilelor din zona București-Ilfov.

Piața construcțiilor, schimbările impuse de legislație și cerințele pieței imobiliare au devenit parte din identitatea noastră, de aceea vă invităm să aflați mai multe despre cine suntem, cum vedem lucrurile, ce garantăm și, mai ales, ce vă putem oferi.

… una dintre primele companii de administrare de proprietăți din România. 
Avem în portofoliu apartamente și case de toate dimensiunile, ansambluri rezidențiale și construcții industriale.

Administrarea, așa cum o vedem noi, este un pachet de servicii care are trei mari scopuri: generarea continuă de venituri, păstrarea în timp a valorii imobilului, respectiv simplificarea vieții proprietarului.

Concret, ne ocupăm în numele dumneavoastră de:
– nevoile curente pe care le are imobilul pe care ni l-ați încredințat, inclusiv de relația cu furnizorii de utilități
- situațiile excepționale
– găsirea de chiriași buni și relația cu ei pe întreaga durată a contractului
- relația cu autoritățile fiscale

… proprietatea dumneavoastră ca pe un business: găsim chiriași buni, reducem cheltuielile neprevăzute și perioadele de neocupare. Vă livrăm rapoarte financiare detaliate, lunar și anual, și virăm sumele care vi se cuvin direct în contul dumneavoastră bancar.

Tratăm locatarii și chiriașii ca pe clienții dumneavoastră, cu atenție, respect și discreție. Crescându-le confortul în locația în care trăiesc sau lucrează, sporim șansele unei relații de durată, deci ale unor venituri pe termen lung.

Suntem proactivi: experiența ne-a învățat că aceasta este cea mai bună abordare pentru a reduce riscul neplăcerilor și cheltuielile neprevăzute. În plus, identificăm potențiale surse de venit suplimentar pentru dumneavoastră (de exemplu, oportunitatea de a închiria fațada imobilului pentru afișaj publicitar sau de a instala antene pe clădire).

… confidențialitatea. Toate aspectele colaborării cu noi ne vor fi cunoscute doar nouă și dumneavoastră. În plus, putem acționa în numele dumneavoastră ca proprietar, așa încât identitatea să vă rămână necunoscută chiriașilor.

Suntem transparenți. Pe toată durata contractului veți ști de la noi cum stau lucrurile cu proprietatea pe care o avem în grijă și veți primi toate informațiile de care aveți nevoie ca să luați cele mai bune decizii legate de ea.

… experiență de negociere cu cei care vă aduc venituri și cu cei care vă oferă servicii.

Membrii echipei noastre au calificări și experiență în domeniile de care se ocupă. Recrutăm și pregătim oameni conform cu modul nostru de gândire: competențele specifice funcționează cel mai bine împreună cu atenția la detalii și cu deschiderea către relațiile interumane.

Serviciile noastre sunt personalizate: proprietatea dumneavoastră are alocat un manager de imobil, care cunoaște mereu situația curentă și poate interveni prompt – împreună cu specialiștii relevanți – atunci când apare ceva neprevăzut. Am dezvoltat proceduri de monitorizare, de comunicare și de acțiune pentru fiecare tip de proprietate și pentru fiecare situație care poate apărea.

Rădăcinile ARISTO sunt adânci.

Am făcut pasul spre antreprenoriat încă de pe băncile facultății, la începutul anilor ’90. Ne-am dat apoi toate “examenele” ca oameni de afaceri într-un domeniu industrial, într-una dintre cele mai complicate perioade din punct de vedere economic, și le-am luat cu brio pe toate. Așa cum ne promisesem atunci când am ales numele fimei: să fim … “aristo” (“cei mai buni”, în greacă).

În tot acest timp, am investit în proprietăți imobiliare. La un moment dat, acum vreo 15 ani, ne-am dat seama că portofoliul nostru imobiliar crescuse până la nivelul în care aveam nevoie de un furnizor care să-l administreze. Am început să căutăm specialiști în domeniu, dar piața respectivă s-a dovedit aproape inexistentă: variantele erau puține și nu răspundeau cerințelor noastre. Căutam o companie cu background tehnic, dar și cu serioase competențe financiare, cu oameni atenți la detalii și pricepuți în a discuta cu chiriași, administratori de bloc, cu Fiscul, cu furnizorii de utilități și de servicii…

Și răspunsul a venit aproape de la sine. Aveam nevoie de … ARISTO!

Aveți și dumneavoastră o proprietate imobiliară pe care o vreți protejată și productivă, fără să vă complicați viața? Haideți să vorbim!